New day – new thoughts. New nights – new inspirations.


, , , , , , , , , , , , , ,


Raw Art -

URaw Art by Alin Popa - friskymuse.wordpress.comnusual Saturdays keep happening to me lately. Since my soulmate is out of town during the weekends with work stuff, I find myself working late hours in the weekends.

What for – you may ask. Well, it is not like I am without projects and things to do. For example, I keep pushing myself to be more active on the blog, but it seems I never have my laptop nearby when I have inspiration. And when I have a laptop nearby, I lack inspiration.

I spent last night working late for a presentation I have to give to 31 children that are less fortunate. I will tell them about art, colors, forms, art history and many more. Since I will have to teach them art history, I decided that in the two week that I will be their teacher, I will travel with them through all the art that ever was – starting the Prehistoric Era and ending today. All of course on a small scale – how many things can someone learn at once?

I did not forget about fun games and questions that will make them explore art in a way that every child should – by finding by himself whatever his mind thinks there is to find.

I promise to tell you all about that, but until then, here it is some other thought that popped into my mind while I was writing about art history: my house looks like a prehistoric cave.

My soulmate has two occupations: being an amazing light designer and experiencing the art of painting. To my big surprise, this is what I found coming home one day – his very own version of prehistoric art. Or maybe it is contemporary art, we can never be sure! Like it?

Raw Art -

That being said, enjoy your Sunday and make sure you do not forget about art – after all, art transforms ”eh” into ”eARTh” right?

P.S: There you have an Our Home vs. Prehistoric Caves comparison. See what I`m talking about? 

All hands were painted by Alin Popa from Lights and Magic. Except from the Prehistoric ones, of course. Curated by me. Supported by smART – Arts PR


Crazy Blossoms


, , , , , , , , , , , , , , , ,

As spring starts to make its way through the damages winter left, I keep on wondering what exactly is ”asthenia”.

In the South, flowers bloom day by day. Some grow to be precious big magnolias, capturing all the attention and being photographed by everyone that passes by. In the city center, more and more trees became white again, but not because of snow, but because of the flowers that started to come into shape. Everything smells sweet and wild, and you cannot even hear the noise or feel the smell of gasoline or dust entering your nose.


For a few seconds, I find myself palsied in the middle of the street, inhaling the smell of spring that has captured parts of the street. People pass me by: a family, then their little girl who screams, probably she has some unfulfilled desire.

Her sharp scream and the smell of freshly bloomed trees take me back to my childhood, when every spring was a festival itself. When we learned about seasons in school, spring and autumn fascinated me the most. With their rich experiences, full of new things that happen in nature (and not only), I felt this two seasons as being the chance of a new beginning every year.

Surprisingly, autumn was not the season that brought me sadness and melancholy. It was spring, because in spring I had the most memories outside my house. So whenever I passed by a familiar place, I experienced the same sensations as I used to feel the year before or maybe dig dipper in the past and find myself at some early age, with flowers in my hair and a smell in my nose that would persist long after the sunset.


This year, spring and Easter came together to remind us of how beautiful the feeling of rebirth is. Like a Phoenix bird, everything rises again and what results is nature in it’s most beautiful phase: the phase of regaining it s strength and it’s power, the meaning in this world. Because what are the apple trees without the apples?

Nothing, since without the famous fall of Eva and Adam from Heaven we wouldn’t even exist.

Like nature, artists regain their strengths in spring and openings and exhibitions are happening every week in different corners of the world. At Dimisca Studio/Gallery, we have prepared an exhibitions dedicated to religious. As we are independent and non-conformists in a different, non-hipsterish way, we kept some conventions and transformed them in what we believed painting about religion should be, meaning more than 50 works in which artists shared their view on Christianity without restrictions.

Everyone believes in their own God and the sole idea that we, each, see God in different ways is what reinforces Its existence in this world.


I should be ending my post with an Easter wish, but somehow I cannot do it. This year I found myself struggling to wish everyone Happy Easter because it seemed like such a superficial thing to say.

So this year I’ll leave it up to you to think of a wish. And me, well, I’ll send all my positive thoughts to built a solid ground so that your wishes do come true.


Remembering Autumn


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

I have again broken the promise I made to myself that I will write more on the blog, be more active for my few, but very precious readers. I have in my mind a number of ideas with posts, but it is always something that keeps me from writing. Perhaps it is the fact that I want to write more than two lines in which I am telling you about what clothes I am wearing and to always find new things so that you can perhaps escape your grey days into much lighter landscapes, much colored ones.

Tonight, all though I had a post in my mind prepared for weeks now, my urge to write came after I read an amazing interview with Valentin Gubarev (I will be posting the interview on my facebook page tomorrow in the morning, so stay tuned).

Gubarev deserves a longer post so what I want to share with you it is actually how I usually discover new paintings that inspire me. It has nothing to do with aesthetics or some theory of art learned in my years of school. From my first articles about art to my articles today, I have always used my heart, not my head. My goal was to reach people with feelings, not with impressive knowledge and sophisticated words. I wanted to be the little girl who opened a new Universe in people`s lives, not closed the opportunity of enjoying art.

So tonight, while I was reading the article, I stumbled across some names that are a source of inspiration for Valentin Gubarev. I didn`t knew some of them so I decided to search on Google and see what they are all about.

So, the usual click right – search google for…. Levitan. First results were this beautiful landscapes. And while I was trying to decide if I will love Levitan or just appreciate him, this painting hit me like a ray of sunshine on a foggy day.

levitan-autumn-day -

I felt as if this woman was really coming towards me with a force that i couldn`t stop and i was instantly captivated by her mistery. Why is she wearing black? Or is it a darker green? Why does it feel like she is violently heading against me, like coming to tell me something about her time, something about how life was in her years? Or maybe she wanted to confess to me about her secret lover. I even asked myself if, by any chance, it could have been me or someone I knew in a past life. The strange feeling of familiarity gave me chills and I decided I couldn`t be so selfish tokeep it to myself.

And while writing, I remember about the pictures I took on a late summer, the summer that had just passed, in Alba Iulia. The sun was setting and on one of the corners of the stronghold from Alba Iulia I was enjoying every part of history.


I promise to be back soon, since I have so many new projects that are all for you, my dear readers.


E aici! Fantoma de la Operă… (cronică de spectacol)


, , , , , , , , , , ,

[RO]  Dragii mei cititori,

A trecut aproape o săptămână de la avanpremiera „Fantomei de la Operă” și cu toate astea încă nu am reușit să scriu un articol în care să vă povestesc de ce ar trebui să mergeți să vedeți musicalul.

Când am ieșit din sala de spectacol, aveam totul în cap, știam cum o să scriu articolul și cum o să vă povestesc despre minunățiile pe care le-am văzut/auzit. Dar când am ajuns acasă, cuprinsă încă de vrajă, am considerat că prefer să stau în pat și să ascult încă o dată melodiile din musical, să mă gândesc la ce am văzut și să savurez bucuria pe care o simți după ce ai văzut un spectacol minunat.

Acum când deja părerile despre spectacol au luat internetul cu asalt și că deja am convins persoanele din jurul meu să meargă musai la Operetă, am zis că ar fi cazul să vă conving și pe voi. Iată, deci, de ce nu trebuie să ratați „Fantoma de la Operă”:

  1. Să începem cu începutul: spectacolul are loc în noua clădire a Operetei, abia construită, și cu siguranță o să fiți fascinați de amenajare. Nu a sălii neapărat, pentru că acolo nu e mare lucru de văzut. Până să intrați în sală, cu siguranță o să vă doriți să postați o poză pe Instagram cu scările, cu mini-barul, o să savurați o limonadă și să visați cum ați putea să faceți acolo o petrecere cum nu s-au mai văzut.
  2. The thrill. Nu știu cum s-ar traduce în română în așa fel încât să sune la fel de profund și misterios. Începutul, învăluit în enigmă, curiozitatea pentru ce urmează, primele acorduri din melodia celebră a musicalului și scurtcircuitarea candelabrului: oare ce urmează?
  3. Voce – notă – cântec. De obicei, la orice spectacol de operă/musical am fost, mereu se întâmplă cumva, fie voit fie nu, să existe o notă, un sunet, care să schimbe ritmul în cu totul altă direcție. Aici, totul e curgător, fluid. O armonie perfectă, parcă același sunet ar fi prelungit la maxim și toate vocile se completează. Precum poveștile acelea în care există un cântec magic al sirenelor, cântec care te ademenește pentru totdeauna, cam așa este și cu Fantoma. Interpretarea soliștilor este fără cusur, ceva ce ai vrea să nu se termine la ora 22:00.
  4. Dacă tot vorbim despre interpretare, nu pot să trec cu vederea jocul actoricesc și mișcarea scenică. Expresiile fețelor, fiecare gest, fiecare silabă rostită, fiecare pas – totul vine natural pentru Irina Baiant și Adrian Nour. Atât de natural, încât te întrebi dacă nu cumva întrerupi ceva cu prezența ta. Să știi să cânți minunat și să fii și expresiv – asta se cheamă să fii artist complet.
  5. În cele mai multe interpretări ale Fantomei, Christine este redată ca o fetiță extrem de naivă și chiar prostuță aș zice, care dansează după cum îi dictează alții. Iar Fantoma este un monstru mai mult fizic decât mental, cu o față schimonosită și cu ceva încercări eșuate de a controla mintea personajelor și a publicului. Ei bine, cred că Stephen Barlow a sesizat și el treaba asta și a decis să schimbe puțin mentalul colectiv deja format. La București, Christine este o tânără puternică, conștientă de ceea ce i se întâmplă, care decide voit să se lase pradă Fantomei. Evident că există și scenele cu ea în lacrimi, dar nu sunt lacrimi de fetiță mică, ci lacrimi de femeie care știe că trebuie să acționeze împotriva voinței ei, pentru binele tuturor. Christine nu își plânge de milă. Ceea ce îmi pare mult mai logic. Înțeleg că personajul este foarte tânăr, dar să nu confundăm tinerețea de atunci cu tinerețea de acum. Vremuri diferite, mentalități diferite. Cât despre fantomă, Barlow a găsit în persoana lui Nour actorul ideal, Fantoma devenind astfel un bărbat șarmant, inteligent, capabil să își impună părerea prin voce și atitudine, și nu prin țipete și încercări de violență. Spectatorul este deja câștigat, la drept vorbind foarte puțini dintre noi știm să nu ne lăsăm manipulați atunci când persoana care ne manipulează ne lasă impresia că noi alegem ce gândim.
  6. Epoci diferite, decor diferit. Se trece de la scena Hanibal, la Spania în flăcările pasiunii, la săli de dans și la decor de Versailles. Aici, scenografia este fără cusur. Nu îți lasă loc de critici și nici timp, ești prea ocupat să savurezi momentul. Cât despre celebra scenă când Christine coboară în subsolurile Operei alături de Fantomă, pot doar să vă spun că simți deja miros de igrasie și umezeală, auzi parcă clinchetul apei din canal și chițăit de șobolan, dar nici nu contează, pentru că esti prea fascinat de dialogul dintre cei doi și ți-ai dori să poți să fii tu pe scenă.
  7. Primele costume grozave de balerină pe care le-am văzut într-un spectacol care nu este de balet. Iar rochiile lui Christine sunt adaptate la personalitatea ei nouă.

Acum că ați citit articolul, vă spun că nu am studii în domeniu, deci totul se bazează doar pe experiența vizuală pe care am acumulat-o în cei mulți ani de colindat sălile de spectacol din România. Nu pot însă să nu vă mai spun un secret, pe care vă rog, obiectiv vorbind, să nu îl credeți cu totul – e doar o concluzie subiectivă la care am ajuns: am urmărit pe youtube și varianta spectacolului jucată la Royal Albert Hall în 2011 și am constatat că spectacolul de la Opereta din București este mult mai bine pus în scenă, din motivele pe care le-am enumerat deja: joc actoricesc, voci, scenografie, mișcare scenică, costume.

Prin urmare, grăbiți-vă și rezervați-vă biletul, pentru că vă așteaptă o seară de neuitat alături de Fantoma de la Operă.

P.S: Contrar a ceea ce se spune prin presă, scena cu prăbușirea candelabrului a fost dramatică suficient, mai mult chiar decât s-ar fi putut în condiții normale. Suntem totuși la teatru, adică în fața scenei stau oameni care vin să vadă un spectacol, nu să se trezească cu cioburi pe haine, iar pe scenă stau actori care nu merită să fie expuși unui pericol. Și cu toate astea, s-a găsit o soluție pentru ca acel candelabru să se prăbușească, iar noi să împietrim în scaune.

[EN] My dear readers,

Since I know I have some fans that do not speak Romanian, I promised myself i would at least sum up the posts that are not in English. So, today I decided to make a review of the Phantom of the Opera. Surely many of you heard of the song, but what you may not know is that it is actually part of something bigger: a musical. Imagine that!? Two and a half hours of good music and thrilling atmosphere.

After many years of being a successful in other countries, it is finally being staged in Romania. And what I will say about it is only in superlative. No offence to anyone (it shouldn`t be offensive though, since I am not [yet] an expert in theatre or opera or musicals) but I am proud to say that the Romanian version tops all the other versions I`ve found online for the show.

To translate the whole text from above would mean only to spite you, since the tickets are already sold for this month and the probability of you taking a trip to Romania only to see the show is somewhere close to zero.

But, that being said, maybe I have made you a little bit curious, so here are some ideas:

  1. The new location of the Operreta looks amazing, very stylish and retro, and it is worth the show from the entrance till the exit. I assure you that you will want to make an Instagram post with the decorations. And I also assure you will get lots of likes.
  2. I knew Romanian actors and singers are pretty talented, but only now I realize how much and how important is to be guided in the right direction. A show is nothing without someone who can express the feelings in a way that the audience will empathize with the emotions of the character. And Irina Baiant and Adrian Nour are doing a great job: they sing perfectly and they play as though the story is happening right now, on stage, and it is not a novel written more than a century ago.
  3. If you have seen another version of the Phantom, you are probably familiar with the naïve Christine and the violent Phantom. Well, here things chance. For the best! Christine is a woman who is well aware of her choices and her obsessions and the Phantom is exactly how it is meant to be: skillful and subtle. Makes me even wonder how they can see him as a bad person when in fact he seems an angel (not just an angel of music).
  4. Do you know how usually when the show is on stage, the decorations are not as real as if it were, let`s say, a movie? Well, this does certainly not apply here. You will feel like you are really there, in the Paris Opera House, in the backstage, in a Ballroom or in the basement.
  5. Fashion, oh, lovely fashion, how difficult it is to be perfect when you are not made by a famous designer. Just kidding, I have never seen such perfectly made ballet costumes. After all, the people that work in theaters have the ability and need to have the ability to make everything that occurs to our imagination. And everything that does not.

That being said, when are you coming to Romania? Book a flight soon and make sure to book the ticket for the „Phantom of the Opera” even sooner, because you are in for a night that no one will forget.


Remembering Highschool


, , , , , , , , ,

[RO] Astăzi se împlinesc 165 de ani de la nașterea lui Eminescu. E cumva imposibil să ne închipuim cum ar fi sărbătorit poetul astăzi pentru că, știm cu toții, e aproape de neînchipuit să prindem chiar și vârsta de 100 de ani.

O să ziceți că putem să ne gândim că s-a născut mai târziu. E drept, dar asta înseamnă că ar fi trăit în altă epocă, deci alt curent artistic în care să se încadreze deci altfel de poezii. Astfel, înseamnă să renunțăm la Luceafăr și la Scrisori, lucru pe care nici nu vreau să îl iau în considerare.

Cred că există câteva momente revelatoare în viața unui licean și unul din ele este atunci când înțelege cu adevărat semnificația Luceafărului (asta în cazul în care nu a ales varianta doi și anume momentul în care descoperă ce ușor e să chiulești).

Back to moment one: stai în bancă și profesoara începe să îți spună despre iubirea imposibilă dintre Cătălina și Luceafăr, despre superficialitatea pământenilor, despre condiția geniului și despre călătoria spre Creator. Simboluri, semne, metafore: totul începe să capete sens și deodată poezia nu mai e doar ceva simbolic ce știai pe de rost la 3 ani, ci o întreagă poveste și învățătură despre viață.

Și chiar dacă momentul Luceafărului este esențial atunci când vorbim despre istoria lui Eminescu în viața noastră personală, mai există și momentul acela când abia descoperi cărțile, când te îndrăgostești pentru prima dată și începi să cauți poezii care să se potrivească cu sentimentele astea nedefinite. Și primul loc în care cauți este cartea lui Eminescu moștenită de la mama care o are de la bunica. Și atunci găsești:

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii –
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei…
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii…
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?”

Astăzi, 15 ianuarie, cred că a venit momentul să îți faci o surpriză și să îl redescoperi pe Eminescu.

Tiepolo - Elegant couple in Madrid -

[EN] Since I noticed I’m starting to have fans from outside of Romania, i realized it is not polite to ski the English message in my post. So, today it is all about Mihai Eminescu, a writer that is considered the most important poet of Romania. Today it would have been his birthday and he would be… well, 165 years old. It is not like we can actually imagine what one would do at such a fictional age, but certainly this is the best of times to remember his poems. Popular poems, mysterious poems or simply our favorite love poems.

You can find here the poem that we learn in school, the poem about the genius life and what his condition on Earth is, about impossible love and about wanting to change who you are, all for love.

William Blake - ancient -

Mihai Eminescu wast born on 15th of January 1850 and he was a Romanian poet, novelist and journalist. 

Artist/Painting by: Lorenzo Tiepolo – An elegant couple in Madrid and William Blake – Ancient. 



Get every new post delivered to your Inbox.